Proiecte

Proiectul FRIENDS

Facilitarea Revitalizarii Integrate a Educației Necesare unei Dezvoltări Sustenabile POCU/74/6/18/ 107007  in cadrul caruia 632 de copii copii aflati in risc educational au beneficiat de sprijin educațional si material pentru reducerea ratei de abandon scolar și  sustinerea acestora in finalizarea studiilor primare si incurajarea continuarii studiilor

Proiectul a adus  valoare adaugată în dezvoltarea unui sistem educațional incluziv, în care resursele umane dispun de competențe transversale necesare gestionării situațiilor de abandon școlar și preșcolarii și elevii beneficiază de măsuri specializate și adaptate în vederea creșterii accesului la educație.

Proiectul social ,,Suntem diferiți, dar suntem la fel dacă suntem uniți” inclus în Calendarul Activităților Educațive Municipale

Acest proiect a fost conceput  deoarece elevii cu CES,  elevii   cu risc de abandon școlar,  cu dificultăți în învățare sau de alte etnii, elevii cu părinți plecați la muncă în străinătate sunt, în general, copii defavorizaţi din punct de vedere socio-material, copii cărora vrem să le acordăm şanse egale la şcoală, şanse egale la informaţie, modele de comportament  oferite de alți copii din gradinițele de masă și școli de masă ale Municipiului București. Proiectul plasează copiii în centrul procesului educativ, eficienţa învăţării fiind mult mai ridicată prin intermediul metodelor de învățare alternativă.

Proiectul social ,,Vorbesc acum, deschid un drum”, inclus în Calendarul Activităților Educațive Municipale

Proiectul se adreseasă și copiilor defavorizați, cu CES, cu risc de abandon școlar, deoarece s-a constatat că acestora le este foarte greu să se exprime, în mod special  în public. Lipsa informării,  slaba lor motivare, teama de eșec, de ridicol și lipsa  dorinței de valorizare sunt câteva cauze care stau la baza necomunicării/comunicării ineficiente în public. La fel de important este  și pentru adulți (profesori, părinți) vorbitul în public, fie că este vorba despre actul didactic și luarea de decizii în ceea ce privește procesul de învățământ, fie că este vorba despre planul personal al acestora. Ei trebuie, deopotrivă, elevi-profesori-părinți, să posede instrumentele pentru o vorbire eficientă în public.  Proiectul  își propune să informeze și să formeze cele trei tipuri de actori ai educației pentru a comunica eficient  în public și, la rândul lor să-i formeze pe alții în acest sens mai ales că în contexul educației  formale de acum nu există această posibilitate.

Proiectul ,,Port în suflet sărbătoare”, inclus în Calendarul Activităților Educațive Municipale

Proiectul se adresează copiilor/ elevilor, inclusiv a celor cu dizabilități  de la gradinițele/școlile  din sectoarele  2, sector 3 și 4  și copiilor din Parohia Parcul Călărași, Protoieria Sector 2 Capitală. 

Societatea actuală pune  accentul  pe tehnologie, ducând  în plan secundar potențialul creativ al copiilor.  Posibilitățile alternative de informare și comunicare de multe ori pun în pericol valorile cele mai importante ale umanității: solidaritate, coeziune, comuniune. Este necesr să aducem în prim plan valorile naționale și  munca copiilor/elevilor,  rezultatele pe care le avem în educație,  De asemenea, trebuie luate în considerare oportunitățile comunității de a integra copiii în activități ce reflectă aptitudinile lor.

Programul Semiinternat

Un program în care elevii beneficiază de sprijinul unui pedagog în efectuarea temelor și a altor activități extracurriculare, recreative  (12.00-17.00),  cu posibilitatea servirii unei mese calde

Programul „Școală după școală"

Program în cadrul căruia elevii beneficiază gratuit de o masa caldă plătită din fondurile Consiliului Local,  de sprijinul  învățătorilor  în efectuarea temelor  și de activități recreative și extracurriculare (12.00-15.00).

Documente utile